Dinastia Hohenzollern, dinastie proeminentă în istoria europeană, în principal ca casa conducătoare a Brandenburg-Prusiei (1415–1918) și a Germaniei imperiale (1871–1918). Își ia numele de la un castel din Suabia menționat pentru prima dată ca Zolorin sau Zolre (modernul Hohenzollern, la sud de Tübingen, în Landul Baden-Württemberg). Burchard I, primul strămoș înregistrat al dinastiei, a fost conte de Zollern în secolul al XI-lea. În a treia și a patra generație de la el s-au format două linii: cea a lui Zollern-Hohenberg, dispărută în toate ramurile sale până în 1486, și cea a burgravilor din Nürnberg, din care au derivat toate ramurile supraviețuitoare în timpurile moderne. Frederic al III-lea de Zollern (d. c. 1200), soțul moștenitoarei foștilor burgravi din Nürnberg, a devenit el însuși burgrave în 1192 sub numele de Frederic I. Între cei doi fii ai săi, Conrad și Frederick, a avut loc prima împărțire dinastică de consecință durabilă: aceea între linia cunoscută mai târziu sub denumirea de Franconie (burgravi de Nürnberg, mai târziu electori ai Brandenburgului, regii din Prusia, regii Prusiei, împărații germani) și linia șvabă (conții de Zollern, de Hohenzollern, de Zollern-Schalksburg, de Haigerloch etc.); prinți de Hohenzollern-Hechingen, prinți de Hohenzollern-Sigmaringen, prinți de Hohenzollern, prinți și apoi regi ai României). Există unele îndoieli cu privire la vechimea liniilor franconiene și șvabe: era Conrad I, burgrave de Nürnberg, fiul cel mai mare sau Frederic al IV-lea de Zollern.
